În plină campanie de recalificare la Cupa Mondială 2011, naționala de rugby a României primește o lovitură puternică. De la 1 iunie, contractul antrenorului Serge Lairle (foto centru), cel care practic a menținut echipa în cursa spre Noua Zeelandă nu va mai fi prelungit. „Financiar nu ne mai permitem pentru că bugetul nostru s-a redus, la fel ajutorul de la IRB. I-am făcut o nouă ofertă mult sub ceea ce dorește și așteptăm un răspuns până la 31 mai”, a spus, pentru ProSport, Alin Petrache, președintele FRR.
Pentru a evita situația în care echipa s-ar afla fără antrenor la meciul retur cu Ucraina, de pe 5 iunie, din recalificările pentru Cupa Mondială, oficialul FRR a declarat că vor avea în vedere și un eventual înlocuitor. ” Am luat în considerare și acest lucru pentru că nu trebuie să fim prinși pe picior greșit. Întodeauna am știut să rezolvăm aceste situații și sunt convins că hotărârile pe care le vom lua nu îi vor afecta foarte mult pe băieți”, a explicat fostul internațional. De altfel, România pornește sâmbătă, 22 mai în cursa spre Noua Zeelandă, prima oprire fiind la Kiev unde va întâlni reprezentativa similară a Ucrainei.
Fost antrenor al echipelor de club din Hexagon, Toulouse și Brive, Lairle (53 de ani) a devenit oficial antrenorul naționalei României anul trecut, în luna mai. Obiectivul acestuia era calificarea la Cupa Mondială din 2011,el preluând echipa într-un moment delicat, „stejarii” aflându-se pe locul 4 în Cupa Europeană a Națiunilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER